Cate ceva despre prezent

Sunt momente in viata unui om cand se simte la capat de drum,cand nu mai vede decat norii din viata lui si cand soarele refuza sa-i priveasca ochii umezi...
E ciudat cum poate cineva sa iti trezeasca amintiri care,dincolo de orice incercare,de negare,au ramas vii,amintiri profunde care vor ramane mereu aprinse...dar in acelasi timp pierdute...
Se spune mereu ca dupa furtuna iese soarele si e adevarat,insa de multe ori e de fiecare data innorat. Daca rascolesti in amintiri vezi numai lucruri frumoase si mai presus de orice sunt amintirile din dragoste,acelea care au trezit candva lucruri minunate,lucruri ce pana atunci iti erau nedescoperite.
Unele amintiri inca dor,doare dorul pt perioada aceea un anume timp ,un anume loc...doar eu cu tine. Cand ai iubit ca niciodata inainte va fi mereu ceva viu in inima ta care iti va aminti de tot ceea ai lasat atunci in urma cu sau fara voia ta. Nu spun ca este egal cu a suferi.Nu. Cand ai trecut de lacrimi ,durere,regrete,momente de ceata vin momentele cand iti amintesti cu drag,respect si afectiune de persoana cu care intr-o zi imparteai anumite ganduri,sentimente si cuvinte. Dar scriind aici..am inceput sa ma intreb intr-un mod serios daca atunci cand ai iubit pe cineva la modul serios ,vei trece vreodata peste amintirea aceea?sau mai bine zis...cum poti inceta a mai tine la cineva care odata era totul pt tine?o intrebare care mi-a lasat de gandit. Oare am incetat a mai tine la cel care insemna mai mult decat oricine altcineva ? oare l-am uitat cu adevarat? Adevarul e ca nu e un zero in ochii mei si cu siguranta nu va fi nici de acum inainte ,indiferent de ceea ce a pastrat el despre mine in amintire. Stiu ca tot ceea ce nu faci la timp regreti...iar cand faci si nu e momentul potrivit regreti din nou. Spun ca regret ca am intalnit persoana potrivita la momentul nepotrivit si niciodata invers. Dar am mers inainte...cu inima pe jumatete si cu lacrimi in ochi(ma vad acum 2 ani cand am mers spre casa cu lacrimi in ochi si dintii stransi pt a nu da voie dureri sa iese din mine),cu durerea acumulata in tot acest timp trecut si chiar prezent,cu frica de "eu" si lipsa lui "noi",cu frica de ceea ce e dincolo de acest noi...de acel necunoscut in care aveam sa patrund de una singura ...dar mai presus de toate cu speranta ca daca pt el nu am fost the one voi intalni,intr-o zi,pe acest drum al meu,pe cineva pt care voi fi the one si care imi va putea ,nu doar spune,ci si arata acest lucru.Am speranta si asta pastreaza in mine aprinsa dorinta de a merge inainte pe acest drum frumos ,nu doar pt a intalni pe the one ci mai ales pt a ma cunoaste pe mine insami din ce in ce mai mult.